Era caldut pentru ianuarie. O lumina blanda isi facea loc printre ramurile groase de platan. Ceva lume prin Cismigiu. De ce sa nu fie? Rar prinzi asa zile de iarna sa faci cate-o plimbare.
Ma sprijinisem golaneste cu spatele de balustrada debarcaderului, cu un genunchi indoit. Priveam catre lacul secat, unde se jucau niste copii. Aveam caciula trasa pe ochi. Poate as fi fumat o tigara ca sa-mi completez imaginea sau poate imi era pofta de o tigara sau poate mi-e acum pofta de tine, nu, de o tigara. M-am intors catre tine. Imi era un pic teama, recunosc. Stateam amandoi pe platforma pustie a debarcaderului Cismigiului, aproape de Lazar, unde am facut eu liceul. Magic, de ce nu? Zambeai. Te bucurai de mine cred. Lumina aia bleaga iti mangaia caldut cositele aproape blonde. Moi. Ondulate. Lungi. Interesante. Te contemplam... nu eminescian, superficial cum fac eu, fara multe ganduri, mai mult a prost. M-ai intrebat nu stiu ce kkt. Eu te-am sarutat apasat, sufocant, pe buzele carnoase si un pic uscate de la frigul care se facuse intre timp. Si inca o data. Si te-am strans in brate ca pe o pisica dolofana. Era bine. Ce sa nu fie bine? E bine...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu