Abia incepusem optimist facultatea. Cateva cursuri dragute, cunostinta cu cateva fete misto, cate-o glumita. Incercam sa-mi fie bine. Si-a urmat seminarul astuia. Il chema Costache. Tinerel. Dar un maestru al plictiselii. Vorbea rar, alcatuia fraze lungi pe care nu puteam sa le urmaresc. Amintea intr-una de carti si studii pe care nu le citise nici dracu, din care cita si povestea pe limba lui chestii ciudate, care nu interesau pe nimeni. In afara de doua curci, care stateau semete in prima banca. Una intrase la facultate fara examen ca era olimpica, cealalta, o mega tocilara. Si stateau ei trei si miorlaiau pe limba lor diverse tampenii. Mai mult, pasarica olimpica devenea expansiva - vorbea mai mult ea si era ajutata de maimuta tocilara care ii dadea mereu dreptate. Bineinteles ca aveam procese de constinta: ma gandeam daca intr-adevar sunt prost ca oaia de nu inteleg nimic, daca eu sunt de vina... Mi-au trebuit ani sa-mi dau seama ca nu eram eu de vina. Sistemul si Costache, cu seminarul lui borat. Dar in cele din urma... a fost bine. Am luat nota buna la Costache. Probabil si el stia ca seminarul lui e bleg... Un baiat de nota 10. Ca si mine! :)
Au trecut ani de atunci. Incredibil, dar aproape 10. Si mi-e dat sa aud din nou numele Costache, de data asta intr-un context sobru, trist si mult mai apropiat de concretul existentei decat acel seminar. Universitatea Bucuresti a demarat o campanie umanitara cu scopul de a-l ajuta pe fiul profesorului Iulian Costache de la Facultatea de Litere. Baietelul sufera de leucemie si are nevoie de tratament urgent in strainatate. Asadar, daca mi-ai citit textul, la final, te rog si eu sa ajuti un copil bolnav.
