Fericit...

Nu cred ca poti fi fericit cu adevarat perioade lungi. Fericirea e ca un drog si drogurile isi fac efectul pe perioade limitate, scurte. Eu am fost fericit cu adevarat o singura data. A durat 3:32 min. Poate ca nu voi mai fi niciodata atat de fericit ca atunci. Ma bucur ca stiu cum e si as vrea sa mai retraiesc sentimentul. Dar oricat as incerca si oricat as programa un moment asemanator, stiu ca nu voi reusi. Cumva fericirea se intampla. Isi mai face si ea loc uneori...

o cugetare

Unii oameni sunt atat de slabi incat nu iti pot face decat rau.

gol

A mai trecut un an. Calendarul cu pisici pe 2014 a ajuns la ultima fila. O amarata si lesinata pisica de decembrie mai e. As fuma o galeata de iarba in cinstea lui 2014. Du-te si tu... cu toti demonii tai.

De ce unora le e dat sa indure atata greutate? Probabil din acelasi motiv pentru care altii nu se pot bucura de ce au. E vorba de acei oameni care isi doresc chestii si atat. Suntem ca niste vectori noi, niste sageti care-si cauta tinta in viteza, fara sa aiba timp sa priveasca peisajul, fara sa ezite sau sa-si puna intrebari. Cand iti doresti ceva cu tot sufletul, nu mai conteaza daca meriti sau nu, nu mai conteaza daca poti obtine sau nu. Incerci, incerci pana ai terminat de incercat. Cand ai terminat de incercat, mai incerci o data. Si dupa ce realizezi ca oricat ai incerca sa spargi un zid, cineva e acolo si imediat astupa zgarieturle mici pe care le-ai facut cand ai lovit cu toata forta, renunti. Ce faci dupa ce renunti? In momentul in care realizezi ca unica ta dorinta de fapt e imposibila... Si tu esti unul dintre cei care cred in "Sa nu renunti niciodata!". Ce faci? Nu faci nimic. Ramai acelasi vector, aceeasi sageata iute, puternica si ascutita, dar fara tinta. Ramai fara sens. Ramai gol. 

Totul e posibil, mai putin ce nu depinde de tine...
plm...

Fitness whore

Ma invart in lumea fitness-ului de ceva ani. Am cunoscut tot felul de lume: profesionisti, mai putin profesionisti, lume de treaba, ciudati, escroci, curve erijate in antrenoare de aerobic, golani fara scoala care se cred nutritionisti. E ca un zoo unde vezi usor specimenele. Ca nu e greu. Mare parte sunt modesti intelectual si simplu de descifrat. In tot peisaju asta ma ciocnesc mereu de un personaj sinistru si enevant de prezent, imi place sa-i zic ca e o curva a fitness-ului. Nu ca as fi vazut-o abordata vreodata de barbati, ci doar ca e peste tot (si cand zic peste tot, ma refer la evenimente, concursuri, targuri, inaugurari de sali) si, indiferent de sezon, in acelasi outfit - pantaloni scurti foarte mulati pe un cur fleoscait si pe niste labii cracanate si mari. Pe deasupra are si vreo 50 de ani si o mecla uzata. Cunoaste pe toata lumea si toata lumea o cunoaste. Practic, femeia e in trend. Daca esti in lumea asta trebuie sa o cunosti sau macar sa o ai prietena pe facebook si sa-i dai like-uri.
Din tot tabloul asta ai putea sa deduci poate ca e o baba nostalgica si ca macar stie ceva despre sport. Dar aparentele insala ca de obicei. E 0.
Am avut "onoarea" de a concura impotriva ei la un concurs de crossfit pe echipe. Eu eram coechipier cu doi colegi de munca, iar ea avea in echipa doi obisnuiti ai concursurilor, oameni cu carte de vizita serioasa in sport. Ca na, ea cunoaste pe toata lumea. Proba pe care trebuia s-o treaca era reprezentata de vreo 20 de fandari cu o greutate mica in spate. A fost caterinca generala in timpul executiei doamnei pentru ca se balanganea ca o pula flasca la fiecare fandare. La un moment dat cineva striga: "Puneti-i un guler de blana in spate in loc de greutate!". Asadar, echipa ei a iesit ultima din concurs si coechipierii dansei se chinuiau sa zambeasca si sa felicite pe restul participantilor... Bravo tanti. As posta si o poza cu nasoala asta, dar as fi prea brutal. As vrea doar sa ne laseeee...
    

Eu si dinozaurii mei

Niciun om fara tableta, propovaduia nu demult Emil Boc, pe vremea cand era premier si multa lume ura lucrul asta. Acum, ca este primar la Cluj, nu mai este injurat, insa nimeni nu ii recunoaste puterile de vizionar: majoritatea romanilor sunt posesori de tableta. Unii rasfoiesc presa online, altii citesc romane sau cursuri, cei mai enervanti fac poze cu ea, insa in principal, tableta are o singura functie pentru romani: jucatul de jocuri colorate. Timpul nu a trecut niciodata mai repede pentru un om cu o tableta. A intrat in metrou, a gasit un scaun liber, a deschis tableta si s-a pus pe jucat. Nici nu mai conteaza. Nici femeile insarcinate sau cu copii dupa ele care poate ar dori sa stea jos si nici batranii care se uita indignati la ocupantul scaunului absorbit de joc.

De la table, sah, bile, masini, pietre pretioase, bomboane, mostrii, pasari si dinozauri, romanul posesor de tableta devoreaza jocuri. A, si inca ceva: sa fie gratis. Desi eu nu sunt dintre cei pe care i-am descries mai sus, mai joc si eu cate un joc. Preferatele mele sunt cele cu dinozauri. Ca aici http://www.xjocuri.com/jocuri-cu-dinozauri.html. Da, imi plac dinozaurii. Imi plac de cand eram mic. Cum sa nu iti placa dinozaurii? Uriasi, fiorosi, aproape indestructibili, intr-un cuvant, dominanti. Daca stau bine sa ma gandesc, dinozaurii sunt cele mai tari chestii care au trait pe pamant. Acum vreo 60 de milioane de ani, erau cum sunt leii acum. Regii animalelor. In mod sigur, daca as fi fost un dinozaur, as fi un Tyrannosaurus Rex.

Moldoveanu' gamer

      Aveam vreo 20 de ani. Incepuse bine era internetului. Ne facusem retea in bloc. Unii aveau si internet, altii doar retea. Era bine. Cei care aveau internet ne dadeau si noua, celor mai amarasteni care n-aveau 50 de lei pe luna sa dea pentru net, jocuri si filme. Reteaua din bloc insa mai avea o functie interesanta. Ne unea si la nivel personal. Ieseam pe afara cu totii, baieti, fete. A fost o perioada frumoasa in istoria cartierului. Si era Moldoveanu'. Un copil gras, de vreo 16 ani, care se mutase de la Bacau la Bucuresti impreuna cu sora lui care era la facultate. Moldoveanu' intrase si el in gasca noastra de calculatoristi, si el era cel mai bun la toate jocurile. La Counter nu apucai sa misti, la NFS parea sa aiba o viteza in plus, la Starcraft ne termina, pana si la Worms ne rupea capu la toti. Practic, restu gastii din retea jucam toate jocurile pentru locul 2.
     Intr-o zi am jucat cu Moldoveanu' un meci de Red Alert 2. A fost un moment crucial in care acest monstru gras si mancator de merdenele si-a aratat adevarata fata. Am ales sa joc cu Franta. Francezii aveau ca arma speciala un tun urias. De frica Moldoveanului mi-am inconjurat baza cu tunuri din astea. El isi trimitea hoardele de tancuri si avioane si, surpriza, baza mea era impenetrabila. Vazand ca merge, m-am gandit ca poate am o sansa. Si atunci mi-a venit o idee geniala. L-am luat prin invaluire. Am trimis niste spioni catre baza lui care ramasese neaparata si i-am furat si vandut cea mai mare parte dintre cladiri. A fost lovitura fatala pentru ca el nu mai avea cu ce sa construiasca nici cladiri, nici arme. Ce face moldoveanu pana ca jocul sa ma declare invingator... ? Vad deodata ca serverul se intrerupe... De ceeeee? Ies, intru pe messenger si il intreb:
- Ce-ai facut moldovene, esti bulangiu? De ce-ai inchis?
- Nu-mi place sa pierd!!!
Raspunsul m-a lasat masca pentru cateva clipe. Apoi raul si pofta de razbunare m-au acaparat si i-am zis:
- Bine, moldovene, las' ca vezi tu!
Si am luat clestele din debara... si i-am facut debransarea de la retea pe motiv de lipsa de caracter.

Imi place de tine...

... asta poate sa insemne mai multe lucruri: vreau sa fiu prieten cu tine, vreau sa fii iubita mea, imi place ca suntem colegi. Oricum ar fi, am invatat sa nu judec oamenii si aleg sa fiu subiectiv in privinta lor. Oamenii pot gresi in functie de gradul de pregatire/experienta pe care le au pusi in fata anumitor situatii. Asa ca atunci cand imi place de cineva nu contorizez de cate ori mi se pare ca greseste si de cate ori mi se pare ca se poarta asa cum imi place mie. Exista acele trasaturi si comportamente care imi plac la o persoana si aleg sa le vad in mare parte doar pe acelea.
Recent, ma aflam pe o banca in fata firmei la care lucrez, insotit de doua colege si un coleg. Astia trei vorbeau despre o alta colega. Spuneau despre ea tot felul de chestii, legandu-se de hainele ei, de comportamentul ei nepotrivit, de inaltime s.a.m.d. Ascultandu-i, realizam ca au dreptate in tot ce zic despre individa. E doar o pitica smechera, care recent si-a luat niste harfe de mini-star. Dar eu nu am realizat aceste chestii pana nu mi-au "deschis ei ochii". Am fost un orb. Am fost orbit de pofta ei nebuna de viata, de optimismul pe care il degaja mereu, de umorul cu care isi povesteste amintirile si de zambetul ei copilaresc. Raman "orb" si aleg sa-mi placa intotdeauna ce vad EU!

Poveste cu vin

Era intr-o seara de iarna in cartier. Cu o zapada mare si ceva viscol. Pustiu pe strazi. Neliniste in ganduri si in suflet, unde rascolisei tu. Eram cu un alt golan de vorba. Mergeam la pas prin muntii de zapada discutand o combinatie. Ne vine ideea sa mergem la carciuma noastra, sa bem un vin. In trecut asta era o bomba ordinara, carciuma de la sina, cu un aer plicticos, ca de autogara, fara muzica, numai cu lume proasta si putind aprig a tigari de te usturau narile. Acum a cumparat-o un tigan si a facut din ea un restaurant pizzerie frumusel. Se numest Miraj, e pe Moinesti, in Militari.
Ajungem la Miraj, ne asezam la masa si hotaram sa luam o Busuioaca de Bohotin si niste pepsi. Sa mai clocoteasca sangele, sa ne simtim vii. E traditie in gasca noastra: rosu dulce cu pepsi iarna, alb demisec cu apa minerala vara. Vine comanda si execut rapid un spritz dulceag si bun sa tot bei sa-ti incalzesti inima si sa-ti  revina chefu de viata. Sorb de cateva ori cu pofta si aud un politicos: "Buna seara, domnilor!" Ne intoarcem si vedem un mos, cu un carucior cu sticle de vin, avand la gat un medalion. Era un somelier, Adica un om care se pricepe bine la vinuri. In Militari! Si eu tocmai amestecasem o busuioaca de 10 lei cu pepsi si aveam tupeul sa consider ca beau vin!
"Permite-ti-mi sa va prezint colectia de vinuri de la cramele ... , vinuri seci!" bla blbalal... Ne pune cate un pahar, ne indeamna sa mirosim inainte (n-am simtit nimic). Dupa aia sa sorbim sa-l plimbam prin gura si dupa aia sa bem. Ca asa se face, domle...
Fac cum a zis el si sunt intrebat: "Cum vi se pare, domnule?"
Dupa Busuioaca cu pepsi, domnule, raspunsul era inevitabil: "Acru!"
Si-a luat carucioru si a plecat.
Intre timp am invatat despre vinuri si am ajuns sa apreciez foarte mult Tamaioasa Romaneasca creata de doamna oenolog Aurelia Visinescu, vin  pe care il savurez in centrul vechi la Abels Wine Bar.

pentru tine

- Scrie ceva pentru mine, scrie ceva despre mine. Fa-ma sa ma simt speciala, unica. Scrie-mi ca ma iubesti. Scrie-mi cum nu mi-a mai scris nimeni niciodata. Fa-ma sa plang.
- Rupe-mi inima intai, i-a raspuns autorul.

Flotari

Eram la sala si faceam flotari cu mana pe minge. O raza de lumina trecea prin geamul prafuit si cadea in fata mea. Simteam lumina calda si priveam in ea. Era liniste. Se auzea doar cum expiram cu putere cand ma ridicam in brate. Imi simteam bataile inimii in tot corpul. Uitandu-ma in lumina, prin mintea mea se derualu cu rapiditate imagini, intamplari, visuri... Ma gandeam la mine, la cine sunt acum, de ce, ma gandeam la prietenii mei, la sotia mea si la copilul care se va naste, la oamenii care m-au dezamagit si pe care vreau sa-i uit, la serviciul meu, la colegi... Totul curge si cumva se asaza frumos, ca intr-un joc de tetris pe care il castig. Sunt fericit. Raza de lumina se marise si stralucirea ei era peste tot in sala, reflectandu-se in oglinda mare din fata. Obosisem dar inca mai puteam face flotari. Continui. Ma las in jos, ma ridic...  

Plm...

Strangerea de mana

Am o rezerva serioasa in ceea ce ii priveste pe barbatii care nu au o strangere de mana ferma. Strangerea de mana mi se pare ca e o prelungire a coloanei vertebrale, simbol al caracterului. Mi-e scarba cand trebuie sa strang mana cuiva si mi se pare ca ating un tentacul de caracatita beata. Nu pot sa ma gandesc decat la faptul ca omul respectiv nu e de incredere.

Sobolanul strivit si bagarea de pula

Stiti ce se intampla cand pe o strada e strivit un sobolan de masina? In primul rand avem una bucata sobolan mort, cu matele imprastiate, pe acea strada. El nu dispare de acolo. Provoaca scarba tuturor (inclusiv maturatorilor care au obligatia sa-l ia), dar nimeni nu face nimic. Urmatorul capitol al povestii sobolanului mort este cand, dupa aproximativ o zi de la moartea lui violenta, incepe sa puta. Toti cei care trec pe langa el stramba din nas si baga viteza. In continuare nimeni nu face curatenie. Atentie, in tot acest timp, peste sobolan trec masini. Unele il calca cu rotile. Procesul asta duce la imprastierea lui pe o raza mai mare si la aplatizarea carcasei sale. Astfel, dupa circa 4 zile de la producerea nefericitului eveniment, vom avea o pata de sobolan de culoare gri. De la departare nu se deosebeste, fiind in culoarea asfaltului, dar daca te apropii observi ca are coada.
Cam asta se intampla in multe aspecte ale societatii romanesti. Exista o problema, e ignorata, lasata asa si ea ajunge sa faca parte din societatea si cultura noastra, asa cum sobolanul devine parte integranta din strada, desi el nu e tocmai facut din asfalt.

Visinul si smochinul

Stau intr-un cartier asa-zis muncitoresc. Aici am stat dintotdeauna. Si la mine in cartier, dinamica sociala din trecut a fost aceeasi ca in mai toate cartierele din Bucuresti. Comunistii au adus de la tara zeci de mii de tarani care au primit apartamente si locuri de munca. Taranii astia au adus de la ei de la tara diverse obiceiuri. Printre care si unul care pe noi, gasca de copii de la bloc, ne afecta in mod direct. Era vorba de un simt al proprietatii fata de spatiul verde, pe principiul "E la mine in fata geamului... e al meu!"

Taranii astia, cand s-au mutat la bloc, si-au plantat corcodusi, visini, vita de vie (unii si-au facut si cate-o bolta la scara), caisi, ba cate unu mai tupeist avea chiar si rosii. Ca la oras... Si fereasca Dumnezeu sa intre vreunu la el in "gradina"...

Noi, copiii sarmanilor, in timpul orelor petrecute la joaca, am mai fi gustat de prin copacii astora. Doi in speta, la mine la bloc. De la scara B. Pompieru (fusese pompier la fabrica de mobila, actualmente taximetrist) avea in gradina un visin. Croitoru (era croitor la Apaca, actualmente mort - ceva la inima... plm) plantase in gradina din dreptul apartamentului sau un smochin!
Tentatia era mare, mai ales cand fructele incepeau sa se coaca. Visinul pompierului era imens, ajungea pana dincolo de etajul 1, unde statea el. Si in fiecare an era batut de fructe. Multe, multe, rosii si bune. Ne urcam in el si acolo, sus, mancam pe fuga sau caram in buzunare sau in tricouri... pentru ca nu trecea mult si inevitabil se auzea o voce ca de bivol: "Maaaaa, dati-va jos d-acolo ca va rup urechile!" Ne dadeam jos, ce sa faci. O singura data unu mai obraznic l-a intrebat: "Da de ce nu ne lasati sa mancam si noi?" Raspunsul pompierului a fost cretin: "Pentru ca rupeti crengi!" Eram intr-un cerc vicios. Se mai intampla sa rupem si crengi. Daca el nu ne lasa sa mancam visine in pace, cu rabdare, trebuia sa recurgem la metode extreme. Urcam repede, smulgeam o creanga si haleam visinele undeva departe de ochii bulangiului. Visinul pompierului s-a dus dracu pentru ca intr-o vara in el s-au urcat niste sobolani care i-au intrat apoi in casa. Sa faca nevasta-sa infarct cand a vazut ditai gherlanii in bucatarie. A taiat pomul si a ramas istorie.

Problema smochinului era si mai speciala. Cine dracu mai avea smochin la oras? Cand se coceau alea era nebunie generala. Bineinteles ca incercam sa furam si cand erau verzi si scarboase la gust. Dar croitoru... croitoru era vigilent, nu gluma. Al dracu, lucra acasa, avea masina de cusut in bucatarie. Si daca te apropiai se auzea: "Maaaaa! Pleaca ma d-acolo!!!" Nu plecai? Asta era d-ala rau, care iesea dupa tine sa te alerge. N-a avut nimeni niciodata tupeul sa-l roage sa-l lase sa luam smochine sau sa-i ceara vreo explicatie. Sigur e ca putrezeau in cele din urma acolo, in prea-iubitul smochin. Si aia era.

Fara visine, fara smochine... copilarie cu gust acru, de corcoduse. Corcodusi erau multi...
  

In caz de razboi...

Au aparut recent tot felul de zvonuri cretine cum ca armata romana face recrutari in vederea unui posibil razboi cu rusii. O chestie tampita pentru care prima intrebare care-mi vine in minte e: De ce s-ar mai deranja? Aia ne omoara pe toti in 2 zile si cei care mai raman vii p-aici vor invata ruseste si isi vor boteza copiii Vladimir.

Dar o alta intrebare mai profunda ma chinuieste...

De ce ar trebui sa ma duc eu la razboi? Gasesc doar motive pentru care nu m-as duce. Pula mea, doar n-o sa mor - asta ar fi primul si cel mai importnat. Dupa aia...

In primul rand ma enerveaza problema patriotismului, de care tot aud din ce in ce mai des de vreo 2-3 ani. De cand cu Rosia Montana in special. Ma pis pe tara asta de cacat. Ce a facut tara asta pentru mine? Nimic. Incepand de cand eram mic cand cu alocatia de scolar puteam sa-mi cumpar numai o  caseta audio, continuand cu mizeria si saracia traite de familia mea in abureala anilor 90, si terminand cu momentul actual, cand cumpararea unui apartament e o aventura de-o viata. Si multe multe alte cacaturi...
De ce ar trebui sa iau un glont in freza de la Vladimir? Ca sa-mi apar saracia si nevoile si neamul? Bag pula-n ele. Singurul motiv pentru care nu am plecat de aici e ca nu am o meserie cautata pe la altii mai civilizati. Nu mi-a placut matematica... Si-mi bag pula-n toti analfabetii si prostii pentru care patriotismul e ca o gura de oxigen si le satisface nevoia de apartenenta la un grup. Prostii nationalisti. E acelasi lucru cu prostii care ies sa se incaiere cu homosexualii sau cu prostii care sunt in stare sa-si care pumni in cap pentru o echipa de fotbal.

Apoi ma enerveaza insasi ideea de a muri pentru ceva ce nu are legatura cu mine. Patriot nu sunt, nu i-am deranjat eu pe rusi, nu sunt ucrainean, nu ma intereseaza republica Moldova, Transnistria sau Gagauzia. Asadar, in caz de razboi... nu ma duc. Ma ascund eu pe undeva sa nu ma gaseasca nici dracu.

Si in final ideea de razboi insesi e cea mai sinistra inventata de om. Mai rea ca orice. Sa ne omoram intre noi in masa... Desi natura ne-a facut in asa fel incat avem instinctul de a ne proteja unii pe altii.
Asa ca imi bag pula-n ipoteticul razboi si daca incepe cumva, ne vedem la stana prin Fagaras sau in stufarisul Deltei.

Ce film e?

Dialog real din copilaria mea:
Mama: Ce film e diseara la televizor?
Tata: E un film frumos. Se numeste: "Cine-a pus cacat pe clanta?"
Mama: Serios? Dar cine l-a mancat? Asta e intrebarea!
Copilul: Stiu eu ce film eee! "Mortu cu cireasa-n gura!"
Tata: Hhahaha! Bravo, Faneee! Sau poate-o fi ala: "Bivolita pe franghie si magaru zburator!"
Copilul: Baaa nu! E "Baba cu chiloti de tabla si Mosu cu sarmaua-n cur"!
Mama: Terminati dracu o data! Ce film e?
Tata: Nu e draga niciun film! Nu stii ca la 8 jumate se ia curentu...

Rezistam greutatilor de atunci si prin putina bascalie. Asa am invatat cand eram copil, asta fac si acum. Zilele grele, imbacsite de oameni rai si prosti trebuie innecate in putina caterinca.

Tacerea

Tacerea spune multe.
Uneori taci pentru ca nu te mai intereseaza. Taci si in acelasi timp nu vrei sa auzi nimic. Pentru ca vrei sa pleci, sa dispari din viata celui cu care nu vrei sa mai vorbesti. Tacerea ta e ca un zid care te protejeaza. Adio si n-am cuvinte!
Alteori taci pentru ca vrei sa vezi ce se intampla. Asa cum fac copiii. Vrei sa vezi daca te baga in seama. Poate pana la urma va vorbi cu tine. Daca nu, vei renunta la tacere, pentru ca asta e doar un joc. Vei vorbi tu. Si poate totul va fi bine.
Alteori taci pentru ca ti-e frica sa spui ce crezi/simti/vrei. E alegerea ta. Frica o poti depasi sau nu. Problema e ca nu vei afla niciodata adevarul asa. Ci vei trai in vesnicul "Daca".
Iar alteori taci pentru ca trebuie. Trebuie sa nu vorbesti, trebuie sa nu se afle, trebuie sa nu spui un secret. Intrebarea din cazul asta e: Poti sa duci povara? Du-o daca vrei, inchide ochii, pleaca capul si inghite-ti cuvintele. Si asuma-ti tacerea asta.
Dar cel mai greu e cand vrei sa nu taci si nu poti vorbi pentru ca vei face rau. Cand stii adevarul si orice ar fi, nu ai dreptul si nu poti vorbi. Trebuie sa taci pentru ca asa e moral. Iti doresti cu tot sufletul sa te ridici in picioare si sa urli in gura mare adevarul, dar nu poti. Pentru ca inca iti mai pasa.

Adevarul

E atat de greu sa il accepti uneori. Dar el pana la urma tot vine, vine ca un tren de marfa, zguduind pamantul si tu te faci mic in fata lui pe calea ferata. Il lasi sa te calce pentru ca stii ca nu trebuie sa fugi sau sa mai fugi. Iti e destinat tie. Poate ai si obosit si el vine ca o eliberare. Uneori te raneste asa de tare ca te omoara, alteori te lasa handicapat pentru totdeauna, iti ciunteste maini, picioare, creier, suflet.
Spune intotdeauna adevarul! Pentru ca altfel el vine mai tarziu cu marfarul! Si te loveste pe tine, cel care ai mintit, dar si pe cei mintiti de catre tine.

Injuratura

Fotbalul din scoala generala era un adevart show. Cu pasiuni, scandaluri, batai, spectacol. Aia buni stateau in fata, aia mai superficiali erau fundasi sau, mai rau, portari. Portarul era de obicei gras. Se impartea clasa in doua, profu de sport ne arunca o basica de cauciuc... si da-i si rupeti picioarele. Cica aia era ora de sport...
Prin clasa a 6-a, in curtea scolii se faceau niste lucrari de constructie. Pe langa noi, fotbalistii, misunau muncitori cu roabe, saci de ciment, parizer cu paine si bere la litru. Unul dintre ei era mare rau de tot. Un fel de om urs. Cred ca avea 2 metri si vreo 150 de kile, barba si o burta imensa.
La un moment dat, in timpul unui meci tensionat, apare grasanu asta care, fix in mijlocul terenului nostru, varsa un butoi mare plin cu apa murdara. Atunci am asistat la cea mai impresionanta injuratura din viata mea.
Micul Radu, poreclit Ratza, colegul si prietenul meu, bataios de fel pe teren, se uita la animal, apoi la balta enorma care se formase pe teren si urla cat il tin puterile: "Baga-mi-as pula-n ma-ta!" Ne uitam toti si radeam cum grasu il alerga pe Ratza si nu putea sa-l prinda. Cu adevarat memorabil. Oare ce-o fi fost in sufletul grasului? Unu de 12 ani care isi baga pula-n ma-sa...

Ganduri... beat

In momentul ala de care te temi iti vei da seama ca nu sunt cine consideri tu ca sunt. Am trait lucruri si am cunoscut oameni despre care tu nu crezi ca exista. Am venit din sant, am iesit la lumina, am vazut soarele si i-am zambit. Dar n-am uitat niciodata saracia, frigul, intunericul si raul din sufletele oamenilor simpli ca fierul pe care i-am cunoscut odata. Pot sa duc mult, mult si greu. O sa ti se para ca ma poti dobori pentru ca imi place sa rad, sa iau viata ca pe o gluma. Dar ce a fost cladit din lacrimi, tristete si saracie nu se rupe atat de usor. Pune pe umerii mei tot greul si o sa-l duc zambind. Incearca sa ma ranesti si o sa te ignor, pentru ca in naivitatea mea o sa cred ca gresesti, ca nu vrei sa-mi faci rau de fapt. Incearca sa ma distrugi... si o sa te tarasc dupa mine in frigul si mocirla de unde am venit si o sa te rup bucata cu bucata.  

Break Dance

Cum s-a mai dus dracu si moda asta... Freestyler... Remember? Era in trend odata, candva, avem eu vreo 18 ani. Cam pe atunci cand se lansa trupa Simplu, in a carei componenta era si superstarul de acum Acaasaaa Smiley, care avea ceva probleme cu kilogramele in plus si nu prea putea sa stea in maini la fel ca Omu Negru sau in cap ca Piticu'.
Si se facea ca eram la un bairam de cartier. Majoratul unui prost. Noi, baietii, eram setati bine de tot pe alt trend. Manele frate! Era si epoca de aur a lui Guta, a lui Minune si Costi Ionita. Brekerii erau un fel de hipsteri! Si adevaru cam asta era. Niciunu nu se pricepea sa danseze ca in viedeoclipurile Bomfumk Mc's sau Music Instructor. Erau ca niste balauri beti care isi miscau tentaculele in jurul capului si orice pusti care nu era foarte gras putea sa faca ce faceau ei. Majoritatea nu puteau sa-i imite nici macar pe cei de la Simplu si se rezumau doar la miscarile poponarului Vierme de la Animal X.
La bairam, urla caseta cu manele pe care tot noi o adusesem cadou sarbatoritului, alaturi de o sticla de vin prost pe care tot noi o beam. Sora sarbatoritului... o fata finuta, dulce, interesanta. Manelistii... cu ochii pe ea. Lupii  baaa! La petrecere era si prietenul ei... un outsider, antipatic, cu carare pe mijloc, paru oxigenat si toale largi. Se pupau in fata noastra. Pentru noi nu era material, doar doua grase din bloc pe care nu le bagam in seama din principiu. Vin, tigari, manele, ura, fata frumoasa pupata de ala, si iar vin si glumele lui expirate, vorbea tare, parea prost, taran, avea si niste masele in minus si fata plina de cosuri. Si la un moment dat pune intrebarea: "Baieti, voi stiti sa dansati breakdance?" "Plm... nu". Sfidarea a continuat cand l-a oprit pe Guta (era melodia "Ce perversa e lumea si rea"), a pus o melodie de-a lu Simplu si a inceput un mic numar personal de breakdance. Am stat, am asteptat sa se termine melodia. A dansat, a zambit, a ras de noi, a pupat gagica si apoi s-a terminat bairamu. A luat bulangiu ala o bataie... cu pahare sparte si tipete de pustoaica.