duminică, 5 octombrie 2014

Moldoveanu' gamer

      Aveam vreo 20 de ani. Incepuse bine era internetului. Ne facusem retea in bloc. Unii aveau si internet, altii doar retea. Era bine. Cei care aveau internet ne dadeau si noua, celor mai amarasteni care n-aveau 50 de lei pe luna sa dea pentru net, jocuri si filme. Reteaua din bloc insa mai avea o functie interesanta. Ne unea si la nivel personal. Ieseam pe afara cu totii, baieti, fete. A fost o perioada frumoasa in istoria cartierului. Si era Moldoveanu'. Un copil gras, de vreo 16 ani, care se mutase de la Bacau la Bucuresti impreuna cu sora lui care era la facultate. Moldoveanu' intrase si el in gasca noastra de calculatoristi, si el era cel mai bun la toate jocurile. La Counter nu apucai sa misti, la NFS parea sa aiba o viteza in plus, la Starcraft ne termina, pana si la Worms ne rupea capu la toti. Practic, restu gastii din retea jucam toate jocurile pentru locul 2.
     Intr-o zi am jucat cu Moldoveanu' un meci de Red Alert 2. A fost un moment crucial in care acest monstru gras si mancator de merdenele si-a aratat adevarata fata. Am ales sa joc cu Franta. Francezii aveau ca arma speciala un tun urias. De frica Moldoveanului mi-am inconjurat baza cu tunuri din astea. El isi trimitea hoardele de tancuri si avioane si, surpriza, baza mea era impenetrabila. Vazand ca merge, m-am gandit ca poate am o sansa. Si atunci mi-a venit o idee geniala. L-am luat prin invaluire. Am trimis niste spioni catre baza lui care ramasese neaparata si i-am furat si vandut cea mai mare parte dintre cladiri. A fost lovitura fatala pentru ca el nu mai avea cu ce sa construiasca nici cladiri, nici arme. Ce face moldoveanu pana ca jocul sa ma declare invingator... ? Vad deodata ca serverul se intrerupe... De ceeeee? Ies, intru pe messenger si il intreb:
- Ce-ai facut moldovene, esti bulangiu? De ce-ai inchis?
- Nu-mi place sa pierd!!!
Raspunsul m-a lasat masca pentru cateva clipe. Apoi raul si pofta de razbunare m-au acaparat si i-am zis:
- Bine, moldovene, las' ca vezi tu!
Si am luat clestele din debara... si i-am facut debransarea de la retea pe motiv de lipsa de caracter.