Visinul si smochinul

Stau intr-un cartier asa-zis muncitoresc. Aici am stat dintotdeauna. Si la mine in cartier, dinamica sociala din trecut a fost aceeasi ca in mai toate cartierele din Bucuresti. Comunistii au adus de la tara zeci de mii de tarani care au primit apartamente si locuri de munca. Taranii astia au adus de la ei de la tara diverse obiceiuri. Printre care si unul care pe noi, gasca de copii de la bloc, ne afecta in mod direct. Era vorba de un simt al proprietatii fata de spatiul verde, pe principiul "E la mine in fata geamului... e al meu!"

Taranii astia, cand s-au mutat la bloc, si-au plantat corcodusi, visini, vita de vie (unii si-au facut si cate-o bolta la scara), caisi, ba cate unu mai tupeist avea chiar si rosii. Ca la oras... Si fereasca Dumnezeu sa intre vreunu la el in "gradina"...

Noi, copiii sarmanilor, in timpul orelor petrecute la joaca, am mai fi gustat de prin copacii astora. Doi in speta, la mine la bloc. De la scara B. Pompieru (fusese pompier la fabrica de mobila, actualmente taximetrist) avea in gradina un visin. Croitoru (era croitor la Apaca, actualmente mort - ceva la inima... plm) plantase in gradina din dreptul apartamentului sau un smochin!
Tentatia era mare, mai ales cand fructele incepeau sa se coaca. Visinul pompierului era imens, ajungea pana dincolo de etajul 1, unde statea el. Si in fiecare an era batut de fructe. Multe, multe, rosii si bune. Ne urcam in el si acolo, sus, mancam pe fuga sau caram in buzunare sau in tricouri... pentru ca nu trecea mult si inevitabil se auzea o voce ca de bivol: "Maaaaa, dati-va jos d-acolo ca va rup urechile!" Ne dadeam jos, ce sa faci. O singura data unu mai obraznic l-a intrebat: "Da de ce nu ne lasati sa mancam si noi?" Raspunsul pompierului a fost cretin: "Pentru ca rupeti crengi!" Eram intr-un cerc vicios. Se mai intampla sa rupem si crengi. Daca el nu ne lasa sa mancam visine in pace, cu rabdare, trebuia sa recurgem la metode extreme. Urcam repede, smulgeam o creanga si haleam visinele undeva departe de ochii bulangiului. Visinul pompierului s-a dus dracu pentru ca intr-o vara in el s-au urcat niste sobolani care i-au intrat apoi in casa. Sa faca nevasta-sa infarct cand a vazut ditai gherlanii in bucatarie. A taiat pomul si a ramas istorie.

Problema smochinului era si mai speciala. Cine dracu mai avea smochin la oras? Cand se coceau alea era nebunie generala. Bineinteles ca incercam sa furam si cand erau verzi si scarboase la gust. Dar croitoru... croitoru era vigilent, nu gluma. Al dracu, lucra acasa, avea masina de cusut in bucatarie. Si daca te apropiai se auzea: "Maaaaa! Pleaca ma d-acolo!!!" Nu plecai? Asta era d-ala rau, care iesea dupa tine sa te alerge. N-a avut nimeni niciodata tupeul sa-l roage sa-l lase sa luam smochine sau sa-i ceara vreo explicatie. Sigur e ca putrezeau in cele din urma acolo, in prea-iubitul smochin. Si aia era.

Fara visine, fara smochine... copilarie cu gust acru, de corcoduse. Corcodusi erau multi...