Somnul adanc al noptii si visul ciudat in care un fulger mi-a brazdat capul si m-a electrocutat, sfasiindu-ma in mii de bucatele. Constientizam. Mi-au trebuit cateva secunde sa-mi dau seama ca nu dorm, ca sunt aproape treaz. Luna plina imi bate in geam si amintirea fulgerului imi ramane in corp, in minte, in cap... Sa fie energiile bizare ale noptii pe care fiinta mea nu le simte prietene? Niciodata n-am putut sa fac nimic noaptea... unii invata noaptea... Transpirasem si inima imi batea repede. Imi simteam capul greu si ochii i-am deschis pe sfert, uitandu-ma la ceas: 3:40. Ce vis de care nu mai pot sa scap... Mi-e somn. Si sete. Si frig. Secundele trec si imi dau seama ca fulgerul a devenit durere si ca tot trupul imi zvacneste, pornind dinspre cap, dinspre ureche. Ca tremur si nu pot sa-mi dau seama de propriile ganduri. Vreau sa tip, deschid gura, schimonosindu-mi fata si lasandu-mi balele sa curga. Dar ma opresc si zic cu voce domoala, numai pentru sine: "Mama, in ce hal ma doare maseaua!" zzzzzzzzzzzzaaaahhhhhhzzz, gem cumplit si infundat ca un vitel lovit intre coarne. Nu poti sa stai asa. Ridica-te! Aprind lumina si ma scol in picioare. Nu puteam sa ma misc coerent, eram buimac, ca dupa o cumplita betie. Toata viata mea era concentrata intr-un singur punct - caria de la maseaua de minte. Locul pulsa parca vrand sa ma dea afara din corpul meu. Jumatete de cap nu imi mai apartinea, o ghiara invizibila imi tragea de ochi si ureche. Am stat mai mult timp privind in gol, contempland un perete alb. Eram mic, marunt, nesemnificativ, pe langa forta cu care ma lovea durerea. Mi-am adunat ultima farama de putere. Misca-te, hai, gaseste scaparea! Tremurand, am mers cocosat pe hall. Dulapiorul cu medicamente... mai e o fiola de Algocalmin. Speranta, salvarea, pasarea Phoenix, Titanicul cu final fericit, Harry Potter care nu moare in ultimul film. Toate mi-au venit in minte. Am atata incredere ca va fi bine. Iau o lingura si o umplu cu licoarea amara. O inghit, dar las un pic pe limba ca sa dau la masea - tratament local. Ma duc spre pat si imi invelesc capul. E mai bine, e mai bine, e mai cald, inchid ochii.. e mai bine, mai bine...
Multumesc, mare inventator, mare om, care ai creat Algocalminul fiola. Multumesc, Doamne, ca ai facut ca in acea noapte sa existe Algocalmin in casa mea jefuita mereu de medicamente de barbari - rudele de la tara. Multumesc, oameni buni, ca intelegeti.
Cine n-a suferit de masele nu stie ce e durerea.
* Si cred ca in tabloul plescarului ala de norvegian e si o durere de masele, ca prea e urat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu