Music...

Azi, Inna e la putere. Alti fosti vanzatori la taraba ca ea au succes gras, gen Konectoru, barbugii de la Play & Win, gunoieru de Fizz si alti multi d-astia fara talent. Hip-hopul s-a dus pe carici, iar Puya mai face bani doar daca se combina cu alte "n" panarame. Pana si manelistii sufera. Nimeni nu mai vorbeste de ei, iar daca n-ar fi fost "Tata Jean" sa mai bage cate-un dans, ar fi fost uiati definitiv. Si totusi... de ce nu i-a placut nimanui (sau de ce le-a placut la atat de putini) melodia asta... care e data dracu de misto si pe deasupra mai e si romaneasca? Pentru ca romanii sunt niste basiti si le place doar ce li se spune ca le place? Hmmm... N-Eat Groove and Rocca - Scream! Prea tare!

Good bye, abia acum pot

La sfarsit vreau sa stau cu prietenii mei, sa beau bere Gambrinus si sa fumez un Viceroy. Si eu o sa le zic "Viata e fum" si o sa trag din tigare. Si Piticu' o sa rada cu gura pana la urechi. Si-o sa-si aminteasca de berile pe care le beam vara pe gard, in spatele blocului. Asa cum eu imi amintesc acum de berile pe care le beam cu el. Asa cum imi amintesc de cd-urile cu filme pe care mi le aducea fara sa-mi ceara nimic in schimb, doar sa vada ca "merge si la mine". De fotbal, de bascalie, de vinu de la Inviere cand am borat ca cainii pe strazi. De noi, frati. De el, chinuit si sarac. De mine, urand tot ce ii facea rau. Asa a trait, asa a murit, amarat, muncind, ducandu-si crucea prea grea, iubind-o ca era a lui. Pula mea, viata nu e frumoasa. Viata doar este. Macar la sfarsit sper sa bea berea doar cine merita. Piticule, peste ani multi vreau si eu sa stau cu tine la masa.

Gagica noastra

Aveam 7 ani, tovarasul meu cel mai bun, 6. Eram saraci si murdari, tavalindu-ne prin tarana din spatele blocului. El avea mereu mucii intariti la nas si isi gasea mai greu cuvintele, eu eram mai ingrijit dar labil la capitolul curaj si creier la facut tampenii. Eram toata ziua pe afara, distrandu-ne pe cinste cu... orice. Furam corcoduse, ne jucam cu caini, faceam concursuri de pisat (care se pisa pe perete mai sus) si multe, multe altele, ingrediente ale copilariei minunate a eternului copil vagabond. Cei mai fericiti eram insa cand ea iesea afara. Magda. Avea vreo 16 ani si era frumoasa. Cea mai frumoasa, dupa parerea noastra intotdeauna argumenatata atent. Era cea mai frumoasa din gasca de fete de la noi de la bloc, era cea mai frumoasa pentru ca baietii mari roiau in jurul ei. Si era cea mai frumoasa pentru ca asa am zis noi, intr-o seara prafuita de august comunist. Eram atarnati de batator si ne uitam la ea. Iesise in spate, la scara. Avea o rochie galbena care contrasta coplesitor de mult cu parul ei negru, ochii negri si tenul de portelan. Simteam un gol in stomac cand ma uitam inspre ea. A fost cel mai puternic contrast pe care l-am vazut vreodata. Rochia galbena... parul, ochii. Galben-negru, galben-negru, numai galben negru. Ireal. N-o sa uit niciodata imaginea. Iar noi doi, dupa ce am zis aproape simultan "Mama, ce frumoasa e!" am stabilit ferm: "Ea e... gagica noastra!". Atat.

Metafizicul pe dos

Rau interior, rau de la bautura si mancare. Burta e ca un canal infundat si degestia s-a oprit de mult. De ce dracu am abuzat iara? Pentru ca asa sunt oamenii, prosti, ma incadrez... Mi-e greu sa respir si parca am o popica pe post de nod in gat. Ar trebui sa vomit, si iar nu pot, pentru ca mi-e prea scarba de ideea de vomitat in sine. Super-tari oamenii care indeasa doua deste pe gat si o dau... Apropo, odata am vazut unu care a facut treaba asta din mers: hap, jetu, si drept pe carare inainte. Eu nu, trebuia sa ma autoeduc, sa tind eu spre un statut de print, sa nu fac gesturi urate... uite, mai e nevoie si de gesturi scarboase uneori. Acum ma doare capul si mii de vinisoare imi pulseaza pe frunte, imi tremura mainile si picioarele ca la un caine lovit de masina, am gura inclestata si privirea pierduta. Tresar din cand in cand in timp ce stau in pat si imi jur ca n-o sa mai fac asta, probabil pana data viitoare.
Si cel mai rau imi e ca imi e atat de rau incat nu pot sa ma gandesc la tine, la ochii tai...

Un tip norocos

Cand sunt obosit, stresat, plictisit si bolnav (mi se intampla des sa le am pe toate in acelasi timp) imi hranesc revenirea la viata cu amintiri din copilarie. Acum imi amintesc una in care am avut noroc...
Se facea ca odata, demult, la scoala noastra fusese o profesoara care ajunsese mare barosanca in Italia. Trimitea o data pe an din tara lui Dante, asa cum era moda pe atunci, cate un tir cu "ajutoare" pentru copiii de la scoala 309 din Bucuresti, Militari. Chestii d-ale gurii, rechizite, suc, hainute... etc., sarumana tanti, sa fie primit. Dascalii aveau rolul ca dupa ce isi trageau gras, sa imparta copiilor chestii. La noi in clasa, invatatoarea dupa ce a distribuit haleala italieneasca la toti, mai avea niste tricouri albe, noi, frumos ambalate. Problema: nu avea suficiente cat sa primim toti. Fata de treaba, invatatoarea mea, d-na Liliana Vasile, a oferit cate un tricou copiilor care proveneau din familii nevoiase. Pentru restu'... tombola frate, cu bilete castigatoare si necastigatoare. S-au numarat copiii, s-au facut biletele din bucati de foaie de caiet dictando, s-a desenat cate un X pe cele castigatoare si s-a pornit extragerea. Emotii, bucurie, tristete... Imi doream un tricou din ala. Era alb, banal si aveam destule acasa, dar imi doream si eu sa castig ceva macar o data, ca destul pierdeam la loz in plic. Tombola s-a desfasurat in asa ordine incat in momentul in care eu si colega mea, Dana grasa, urma sa extragem, in caciula ramasesera 2 bilete - unu castigator, unu necastigator. Deci, rateul era ca si facut. Orbit de dorinta de a pune mana pe un tricou din ala, cand a venit randul nostru, am tabarat ca un barbar sa trag lozul norocos din caciula. Am fost oprit de un refuz ferm al invatatoarei: "Maaa, nu lasi fetele intai?!" Aaaah, baga-mi-as, uitasem atunci ca Dana grasa e fata si ca e frumos sa lasi fetele... Cerul imi cauzse in cap, nu aveam incotro si trebuia sa cedez. Pierdusem deja tricoul, Dana urma sa traga biletul castigator... S-a ridicat din banca, zambind malefic si increzatoare, cu privirea ironica spre mine, a tras biletul. Si... a pierdut. L-a tras p-ala necastigator. Si-am ramas ultimul, cu ultimul loz castigator si cu tricoul alb caruia i-am smecleit cu fierul de calcat un imprimeu cu un ninja.
Daa, nu conteaza daca esti ultimul, si ultimul se pune, si el are noroc. Imi convine sa fiu ultimul!