Au fost doi prieteni

Se facea odata ca hotarasem sa plecam la Amsterdam. Eu si prietenii. Traditionala excursie de octombrie-noiembrie pe care o facem in fiecare an undeva prin Europa, sa mai vedem si noi cum e viata pe la altii. I-am povestit despre planul nostru si prietenei si colaboratoarei mele Diana Sorescu (aka Diana cu Vanilie). "Pai ia-ma ma si pe mine!" - cam asta fost concluzia si dorinta ei. "Da cum sa nu te iau mai, fetita minunata?!" - i-am zis. Obisnuiam s-o alint mereu, iar ea imi spunea ca sunt doar lingusitor si interesat, ca s-o determin sa-mi scrie articolele pentru revista mai repede.

Si-am plecat la Amsterdam, 3 baieti si 3 fete. Doar prieteni. Am plecat pe soare si vreme frumoasa, am ajuns acolo pe ploaie/grindina, vant si frig. Problema organizatorica: am nimerit la cel mai imputit hotel din Europa - miros, jeg, frig, mobila stricata, atmosfera deprimanta. Am fost obligati sa stam acolo o noapte pentru ca deja ne luasera banii prin booking (urmatoarea zi ne-am suparat si ne-am relocat la cel mai frumos hotel de 4 stele din Amsterdam - The Mint). Nu ne-au placut camerele pe care ni le-au dat (curgea apa de la ploaie pe pereti) si am ajuns 4 dintre noi, inclusiv Diana, sa dormim "la gramada" in doua paturi lipite dintr-o camera rece si urata de la parter. Mizeria de acolo m-a determinat sa-mi astern un maieu pe perna - contactul direct cu orice obiect din camera aia era de evitat. Am stins luminile pe la 1 si am incercat sa ne culcam. Dupa ceva timp, Diana imi zice in soapta: "Ba, nea Stefane, nu mai pot de frig, m-as culca dar am capu inghetat!". Iar eu am luat maieul meu de pe perna si i l-am pus pe cap, ca sa-i tina de cald. A adormit.

Era frig la Amsterdam...

Chiar si dupa ani de la vacanta noastra imi amintea: "Mai tii ma minte cand mi-ai pus maieu ala in cap? Ce obosita eram si ce bine am dormit eu atunci ca mi-a fost cald!" Una dintre amintirile noastre. Unul dintre lucrurile care ne-a legat si mai mult prietenia. Maieul lu Fane in capul Dianei.

Ea acum a plecat.

Ce as putea eu sa scriu in incheierea acestui text? "Sa te odihnesti in pace!"? De ce? Nu erai obosita. Sa spun "Dumnezeu sa te ierte!"? Pentru ce? Ca tu nu ai gresit cu nimic. Pot sa spun doar: Te iubesc, singura mea prietena!

Doar atat

- Ce conteaza cu adevarat in viata asta?

- Dragostea si moartea. 

- Pai de ce? 

- Pentru ca sunt singurele adevarate. 

- Si viata buna, banii, familia, calatoriile, cariera, nu sunt si ele adevarate? 

- Nu, sunt niste minciuni pe care ni le vindem singuri. 

- Cum adica minciuni, cand noi traim pentru ele? 

- Sunt lucruri pe care le vrem si nu lucruri care ni se intampla. Doar doua sunt lucrurile care ni se intampla cu adevarat: sa iubim si sa murim. 

- Si intamplarile din viata noastra, lucrurile de zi cu zi? Sau planurile noastre? 

- Jocuri ale hazardului vointei noastre. Doar dragoste si moarte, atat. Si una o exclude pe cealalta. Dragostea e o bucatica de vesnicie.  

Intalnire cu Dumnezeu

Eram prin cartier. Bausem 2 beri si am plecat pana la casa de pariuri sa arunc niste bani pe Uefa. Pe drum m-am intalnit cu Dumnezeu. M-a recunoscut si si-a amintit ca de mult am vrut sa vorbesc cu el, dar prietenul pe care l-am trimis la el sa ma programeze m-a uitat. Am prins ocazia in sfarsit sa-i pun o intrebare care ma framanta.
- De ce, Doamne, dai suferinta oamenilor?
In momentul in care m-am apropiat de el insa, mi-am dat seama ca bause. Fusese la carciuma in piata si pe deasupra mancase si cativa mici.
- Da o intrebare inteligenta nu gaseai, ma pulica? mi-a raspuns pe un ton de gluma, pufnind din obraji si bulbucandu-si ochii intocmai ca un drojdier oarecare.
Descurajat total, m-am gandit totusi sa insist, poate i-au mai ramas ceva idei destepte in capul ametit de bautura.
- Preferai sa te intreb daca exista extraterestri? Vreau eu sa stiu asta, vreau sa-mi spui de ce? De ce in viata asta nu exista un echilibru? De ce suferinta vine cand nu te astepti? De ce in unele cazuri nu pleaca si mori suferind? De ce nu ii ajuti pe oameni cand iti cer? De ce nu ii ajuti pe oamenii care merita? Care cred in tine?
- Du-te ma-n pula mea! Nu vezi ca si eu sufar. De ce crezi ca beau?

Despartire... si online

In general ea nu prea posteaza chestii pe facebook. Primeste doar mesaje de "La multi ani!" si din cand in cand mai share-uieste cate-o poza draguta cu animalute sau un mesaj motivational.
Brusc universul ei se tulbura si noi stim asta, culmea, de pe facebook-ul pe care nu prea il acceseaza. Apar citatele triste, negativiste, pozele depresive, muzica melancolica, care seamana cu manelele cu "Of viata mea!". Apoi invariabil urmeaza postarea Life Event-ului: End of relationship. Si asa aflam ca s-a despartit de pisi, pe care il iubea foarte mult. Stim asta pentru ca avea numai pozute cu ei doi la piscina sau la restaurant.
Si in urmatoarele zile, din indiferenta in materie de social media, iata ca gagica noastra posteaza poze cu ea vesela, sexos imbracata si super-disponibila. Semn ca fata isi revine si tine coada sus, fiind din nou gata de imperechere.

Doamnelor si domnilor, aceasta a fost putoarea proasta care se lamenteaza online! Sincer, o urasc, dar din cand in cand in lista mea de facebook mai apare cate una la care nu ma astept.

Atentie! Exista si in varianta masculina. De doua ori mai scarboasa. Citat status al unui domn bine post-despartire: "Nu mai am nimic. Am pierdut tot. Sunt singur si trist" :)))))