sâmbătă, 17 noiembrie 2012
E bine sa faci miscare
Si ce daca? Cum sa faci ceva ce nu iti place? Cum sa depui incredibil de mult efort, in speranta ca peste cateva luni POATE vei arata mai bine si poate vei avea o sanatate mai buna? Da, poate. Poate mananci prea mult si nu-ti dai seama, poate ai un strat de sunca foarte rezistent, poate nu e tipul de miscare potrivit pentru tine. Sincer, poate sa nu-ti iasa si sa te supui la niste tavaleli majore, ca in final sa te alegi cu o oboseala surda, niste bani cheltuiti si niste timp pierdut. De aia e important sa alegi forma de exercitiu fizic care te distreaza, care iti face placere. Pentru ca daca iti place, nu vei renunta, o sa-ti intre-n sange si o sa mergi cu ea prin viata pana te-or lasa balamalele. De aia e greu la sala de fitness. Cati dintre cei care isi fac abonament din dorinta de a arata mai bine devin pasionati de fitness si merg la sala ani de zile? 0,5%? Sau mai putin... Sala e plictisitoare si exercitiile, repetitive. Sportul pe care il practici trebuie sa devina drogul tau, momentul tau de relaxare in care iti cureti mintea de ganduri negre si efortul fizic ajunge sa nu conteze. Il uiti, pentru ca te concentrezi sa dai un gol, sa lovesti cat mai bine cu reverul, sa-ti intre aruncarea de 3 puncte de pe final... Si, culmea, aspectul fizic armonios si imbunatatirea sanatatii vin de la sine. Asa ca iesi la fotbal, iesi la tenis, iesi la un baschet, un tenis de masa, un volei, chiar si la un sah! Joaca! Sportul adevarat se "joaca".
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu