Tristetea ma napadeste uneori

Ziua cand tristetea e nemarginita e azi. Sfarsitul meu, al lumii, al universului pare iminent si simt ca eu port povara intregii ordini rasturnate. Ca in legendele hinduse, un monstru vine sa devoreze astrele, razboaie si molime cumplite devasteaza lumea oamenilor, demonii pasesc nestingheriti printre noi. Si nu pot face nimic decat sa ma intreb de ce a trebuit sa ma nasc ca sa fiu martorul finalului, de ce am ramas ultimul, singur. Intotdeauna exista o umbra de speranta, asa era in ordinea lucrurilor, acum nu: cortina a fost trasa, teatrul inchis. Nu mi-a mai ramas nimic de facut decat sa stau trist si sa privesc in gol. Azi tristetea e nemarginita pentru ca nu vrea nimeni sa iasa sa bem o bere. Ca e frig... mare cacat.