Aveam un profesor de geografie in liceu pe care il chema Bordeianu. Individul asta a fost cel mai rigid si inuman profesor din toti cei 17 ani de scoala de care mi-am batut joc. El preda, noi scriam. Fara discutii, comentarii, glumite, nume. Doar liniste, vocea lui, harta si elevul din banca aia, aia, aia. Lucrare! Iesi la tabla si spune lectia! Iar un elev bun ca mine ce note/medii putea sa aiba la el? 6! Cea mai de cacat nota pentru ca nu poti sa te lauzi ca ai reusit sa scoti un 5, dar tot prost te numesti. 6... eu! Eternul candidat la nota 8. Si eram si sunt chiar bun la geografie.
Intamplari:
- Ne-a pus sa invatam toate capitalele lumii si ne-a ascultat astfel: Mars toti in fundu clasei, harta intinsa pe tabla in fata. El in spate langa noi cu un laser in mana. Spune capitala tarii de acolo, de acolo, de acolo, in timp ce el puncta incruntat cu laserul! Cine sa nu confunde republicile din intinsa Africa sau statele insulare asiatice?
- I-a dat colegului Burcea in calsa a 9-a doua note de 2!!! Prima data la o lucrare de control cand l-a prins cu un caiet in banca (nici macar nu era caietul lui si nici macar nu copia el) si a doua oara cand l-a ascultat si n-a stiut. N-a ramas corigent pana la urma, dar sa dai la un copil doua note de 2?!
- Un singur nume stia din toata clasa. Ramona. Doar ei ii zicea pe nume. O fetita blonda, cuminte, care avea o calitate: tate mari. Ce mos pervers! Ce scarba ne era de el cand ii zicea languros pe nume... Rrraaamooona. Numai Ramona, restu eram anonimi.
- Facea sistematic o gluma cretina. Doar una. De cate ori era ziua cuiva si era servit cu bomboana, el se facea ca ia toata cutia sarbatoritului. Prostalau batran!
Atat. In rest era un perete vorbitor. Un bolovan. Era cartea de geografie care prinsese viata. Un manual comunist si plictisitor, care, culmea, cand eram a 12-a, ajunsese directorul adjunct al liceului.
Odata, dar o singura data in 4 ani, Bordeianu a incercat sa fie spiritual. Era 15 ianuarie, ziua lui Eminescu. Vine zambaret in clasa si spune: "Ia ziceti copii, cui apartin urmatoarele versuri:...". Nu l-am lasat sa recite nici macar un cuvant si i-am retezat-o scurt: "Eminescu". S-a ofticat atunci, si-a inghitit cuvintele intr-un ras ca de Basescu. Si a zis "Da, erau din Scrisoarea 1". Sugi, ma bucur ca ti-am taiat-o, pentru ca nu meritai sa fii uman nici macar 10 secunde.
Oare de ce imi amitesc de el acum? Sa fie niste vibratii din lumea spiritelor care ma anunta ca a murit? Sau o fi de la caldura? Caldura seamana cu Bordeianu. E monotona, apasatoare si distruge energiile creatoare... si are legatura si cu geografia.
Chiar, o fi murit ma Bordeaianu? Voi ce mai stiti?
