Cand eram copil, pana pe la 12 ani, stateam cu o matusa in varsta cat ai mei erau la serviciu. O chema Jana si ma enerva. Vesnic ma alerga sa ma indoape cu mancare, nu se juca niciodata cu mine si imi spunea niste povesti cu copii rai. Aveam tot felul de conflicte care culminau cu agresiuni. O loveam brutal cu pumnii mei mici in cocoasa. Ea ma incuraja zicand "Daii!", eu cu forta mea de tantar facand doar un masaj. Un alt defect al Janei era ca niciodata nu imi cumpara nimic. Stiam ca avea pensie mare, dar o baga la ciorap.
Intr-o zi, in timp ce ma aflam la masa, scoate din dulap doua sticle de Pepsi. Pepsi era cam cea mai buna chestie de pe atunci si ma bucuram de cate ori prindeam, doar ca era destul de rar si scump. Ma intrerup din mancat si intreb optimist: "Ce faci cu alea?" Imi raspunde rastit:"Vezi de treaba si mananca. Ma duc mai tarziu pe la o doamna care are doi nepotei si sticlele sunt pentru ei." Apoi le asaza frumos in chiuveta, la rece, sub jet de apa. O dracui cu pofta, dupa cum imi era obiceiul, si imi reiau masa gandindu-ma ca oricum nu imi ia nimic niciodata si nu are rost sa insist.
Insa dupa ce termin masa si dau sa plec o vad cum opreste apa la chiuveta si imi ofera sticlele de Pepsi. Nu imi venea sa cred. A fost de departe cel mai bun suc pe care l-am baut si ii voi tine minte gustul toata viata. Si a fost si cel mai bine servit, la temperatura perfecta, racit sub jet de apa.
